Percheziții în Bistrița-Năsăud, la instituții publice și cabinete ale unor medici, într-un amplu dosar de corupție privind obținerea în mod ilegal a unor prestații sociale, în special indemnizații de handicap

 

21 de percheziții și 45 de mandate de aducere au fost puse în aplicare de polițiști, într-un dosar de corupție. Trei persoane au fost puse sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, fiind cercetate pentru infracțiuni de corupție și asimilate acestora.

” Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității efectuează cercetări într-un dosar penal, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub aspectul comiterii unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora. Astfel, la data de 1 octombrie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au pus în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza județului Bistrița-Năsăud, dintre care 2 la sediile unor instituții publice, 2 la cabinetele unor medici de specialitate, un mandat la sediul unei persoane juridice și 16 mandate la domiciliile sau reședințele unor persoane fizice. Totodată, au fost puse în aplicare 45 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi fost implicate în comiterea faptelor. Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, începând din anul 2017 și până în prezent, două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 52 și 60 de ani, ar fi intermediat pentru diferite persoane de pe raza județului obținerea unor acte medicale false, care ar releva situații medicale grave și care ulterior ar fi fost folosite în vederea solicitării și obținerii, pe nedrept, de diferite prestații sociale, în special indemnizații de handicap”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate agende personale, documente și înscrisuri medicale, scripte de evidență contabilă și alte categorii de înscrisuri cu valoare probatorie și care pot ajuta la soluționarea cauzei. De asemenea, au fost identificate și ulterior indisponibilizate sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, și au fost identificate bunuri mobile și imobile, în vederea aplicării măsurii sechestrului asigurător penal, în perioada imediat următoare.

La data de 2 octombrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile față de cele trei persoane, iar cercetările sunt continuate  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Inspectoratului Județean de Jandarmi “Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

error: Content is protected !!