Un tânăr de doar 19 ani a decedat și alte șase persoane au fost rănite într-un accident rutier produs sâmbătă dimineața pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud.
Accidentul s-a produs sâmbătă dimineața, în jurul orei 04:30, fiind implicate trei autoturisme. ”Conform primelor date, pe DN17, în Prundu Bârgăului, un tânăr de 19 ani din Bistrița Bârgăului, care conducea un autoturism pe direcția Vatra Dornei- Bistrița, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus și care era condus de un tânăr de 22 de ani din Prundu Bârgăului. Ulterior, a fost proiectat în altul, care circula tot din sens opus și care era condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Suceava. Din impact, autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a fost proiectat într-un TIR care era oprit în afara partii carosabile”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În accident au fost implicate 7 persoane. Trei dintre victime au rămas blocate în autoturismele avariate, pentru scoaterea acestora fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare. Una dintre victime, un tânăr de 19 ani a fost extras de echipaje în stop cardiorespirator și, deși s-a aplicat protocolul de resuscitare, acesta nu a mai putut fi salavat, fiind declarat decesul la fața locului. Celelalte două victime rămase încarcerate au fost și ele extrase de salvatori și predate echipajelor medicale, care le-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pe lângă acestea, la spital au mai ajuns înca patru persoane implicate în acest grav accident.
”În total, în accident au fost implicate șapte victime, toate de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani. Din păcate, o victimă a fost declarată decedată la fața locului, iar celelalte șase victime erau conștiente, cooperante și prezentau politraumatisme. Toate au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale mai amănunțite”, adeclarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Ceilalți doi șoferi implicați în accident, cel de 22 de ani și cel de 50 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Traficul rutier pe DN 17, în zona în care s-a produs accidentul a fost blocat, fiind deviat pe o rută ocolitoare de către polițiștii rutieri aflați la fața locului.
Polițiștii Serviciului Rutier efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.
FOTO: ISU B-N