FOTO: Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 17, în Viișoara

 

 

 

Un accident rutier în urma căruia un tânăr a avut nevoie de îngrijiri mediale s-a produs sâmbătă, pe DN 17, în localitatea Viișoara, fiind implicate două autoturisme.

”Conform primelor verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe DN 17, pe Calea Dejului, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stanga, moment în care a fost colizionat de un altul, care circula pe aceeași direcție și care s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, pe linie continuă. Cel de-al doilea autoturism era condus de un tânăr de 24 de ani, din Bistrița”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.

În urma accidentului, șoferul de 24 de ani a fost rănit ușor, fiind transportat la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu apartul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

FOTO : ISU B-N

error: Content is protected !!