În ultimele zile, mai mulți pietoni care erau angajați în traversarea regulamentară a străzii au fost accidentați. Cel mai recent caz s-a produs joi dimineața, pe raza orașului Năsăud. O femeie a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada pe zebră.
”Ca urmare a verificărilor, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că, un bărbat de 40 de ani, din Rebrișoara, care conducea un autoturism pe direcția Nasaud-Salva, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 75 de ani, din Liviu Rebreanu, angajată în traversarea regulamentară a străzii”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Victima accidentului rutier a fost transportată la Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Polițiștii rutieri l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
În ultimele două zile, aceeași soartă au avut-o alte două persoane, un copil de 10 ani și un tânăr de 24 de an. Cei doi erau angajați în traversarea străzii prin loc special marcat în acest sens moment în care au fost accidentați. Aceste accidente s-au produs pe raza municipiului Bistrița.
FOTO: Facebook – Radu Sîrbu