Peste 4000 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Bistrița-Năsăud

 

Într-o ședință a Comisiei de Dialog Social, directorul AJOFM Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan, a prezentat rezultatele unui program ce are drept scop facilitarea angajării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Astfel, potrivit datelor prezentate, până la sfârșitul lunii septembrie, prin intermediul AJOFM Bistrița-Năsăud au fost încadrate în muncă 4260 persoane, dintre care 2011 sunt femei. În ceea ce privește vârstele persoanelor angajate, directorul Otilia Râpan a mai spus că 1614 persoane au peste 45 de ani, 843 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 778 au între 25 și 35 de ani, iar 1025 sunt tineri sub 25 de ani.

Ca mediu de proveniență, peste jumătate din cei care și-au găsit un loc de muncă în primele 9 luni ale anului provin din mediul rural al județului Bistrița-Năsăud, fiind vorba despre 2730 de persoane, în vreme ce 1530 provin din mediul urban.

Otilia Râpan a mai adăugat că 6583 persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidența AJOFM Bistrița-Năsăud ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active. Dintre acestea, un număr de 5124 persoane au beneficiat de servicii specializate de informare și consiliere profesională.

error: Content is protected !!