Toți cei șase tineri, implicați într-un scandal produs aseară, în Bistrița, au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii bistrițeni, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
”La data de 24 octombrie, în urma cercetărilor efectuate de polițiști, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, față de șase tineri, cercetați pentru tulburarea odinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare. În fapt, la data de 23 octombrie, în jurul orei 21.00, a fost sesizat prin 112 faptul că, în parcarea unui bloc situat în municipiul Bistrița, a izbucnit un scandal, mai multe persoane agresându-se reciproc. Trei dintre persoanele implicate au fost transportate la spital”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii ajunși în scurt timp la fața locului au intervenit pentru aplanarea scandalului. Toate persoanele implicate au fost identificate și conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în vederea clarificării situației.
Pe parcursul zilei de astăzi, șase tineri cu vârste cuprinse între 17-26 de ani, din localitățile Cepari și Bistrița, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea odinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.