Un fost punct termic din incinta Colegiului Național Andrei Mureșanu ar putea fi reabilitat. Ce destinație va primi?

 

Un fost punct termic situat în incinta Colegiului Național Andrei Mureșanu ar putea fi reabilitat și ar putea primi o altă destinație. Având în vedere că imobilul zace nefolosit, în stare de degradare, conducerea Colegiului Național Andrei Mureșanu s-a gândit să facă demersuri pentru a reabilita clădirea, astfel încât aceasta să poată fi utilizată în scop didactic.

În aceste condiții, la Primăria Bistrița a fost depusă o solicitare prin care conducerea unității de învățământ solicită aprobarea schimbării destinației acestui punct termic, în clădire multifuncțională. Noul imobil ar urma ”să deservească procesul instructiv-educativ al unității de învățământ, având în vedere că unitatea de învățământ nu deține o sală pentru desfășurarea de festivități pentru serbările școlare, precum și pentru activitățile extracurriculare a celor peste 1650 de elevi din această instituție”. De asemenea, reprezentanții Colegiului Național Andrei Mureșanu mai precizează că ”în incinta școlii nu există nicio aulă pentru evenimente deosebite sau o sală de ședințe și de pregătire a cadrelor didactice în vederea formării lor profesionale și nici săli dotate cu aparatură necesară pentru participarea cadrelor didactice la cercurile cu elevii organizate în școală”.

În ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița din data de 31 octombrie, consilierii vor dezbate proiectul de hotărâre care prevede aprobarea schimbării destinației fostului punct termic și transmiterea acestuia în administrarea Colegiului Național Andrei Mureșanu.

Clădirea are o suprafață de 311 mp, în regim de înălțime parter și are destinația de construcție anexă, fiind deteriorat datorită neîntreținerii în mod corespunzător de către proprietarul anterior, necesitând diferite lucrări de reparații. În această clădire este amplasată centrala termică ce deserveşte unitatea de învăţământ.

One comment

  1. Ar trebui ca toate punctele termice sa fie transformate in ceva util ,avand in vedere starea deplorambila a multora dintre ele !

error: Content is protected !!