Consiliul Județean cumpără un teren de dos cu preț astronomic: 272.000 de euro /11 ari! Octavian Harșianu va încasa banii publici, după o evaluare la comandă, „ca să fie bine”, cu oferte de pe OLX și Publi.24!

harsianu bistrita

Primăria Bistrița a promis că va realiza o parcare supraterană pe o parcelă situată în spatele BCR. Obiectivul a fost abandonat, după mai multe negocieri eșcuate, cu Octavian Harșianu, proprietarul unui teren de 11 ari. Reprezentanții municipalității au oferit sub 20.000 euro/ar. Terenul situat în spatele Hotelului Bistrița în suprafață de 11 ari îi aparține lui Octavian Harșian, patronul firmei Salix și unul din greii orașului în perioada comunistă.

Consiliul Județean a preluat obiectivul și a dat-o la pace cu Octavian Harșianu, prieten cu Radu Moldovan. Schema a fost simplă: un evaluator a scos terenul la 25.000 de euro/ar și astfel toată lumea a fost mulțumită!

 

octavian harsianu ziar de bistrita

Ca să fie bine pentru toată lumea, evaluatorul ales de Consiliiul Județean a luat în calcul și ofertele de pe Olx și Publi.24, cu parcele pe care se pot construi BLOCURI!

Societatea CHIEVAPI a realizat evaluarea terenului, reprezentată de  Viorel Victor Chira.

Din bugetul județean se pun deoparte 277.400 de euro pentru achiziția terenului lui Harșianu, situat în spatele parcării BCR. În acea zonă se va amenaja o parcare supraterană, cu intrare de pe strada Grigore Bălan și de pe strada Bistricioarei!
Ca să le iasă prețul care-au vrut, au comparat 2 oferte de vânzări-terenuri în zona centrală : una la 22.000 de euro pe ar și încă una la 30.000 de euro/ar, însă e vorba de o comparație deplasată, cu parcele în Ispirescu, pe care se pot construi blocuri.

În ce privește terenul lui Harșianu, acesta este amplasat în spatele Hotelului Bistrița, între mai multe clădiri, fără potențial imobiliar.

Ca să scoată o evaluare cât mai apropiată de pretențiile lui Harșianu, evaluatorul a luat oferte de parcele situate în zone bune: Ispirescu, Bălcescu, Șt . O Iosif. Practic, evaluatorul a contactat vânzătorii mai multor parcele, care dețineau documente urbanistice petru vânzarea terenului către investitori, pentru realizarea de blocuri. Prețurile cuprinse între: 18.500 – 30.000 de euro/ar. și astfel au ajuns la o medie pentru terenul lui Harșianu: 25.000 de euro/ar.

octavian harsianu ziar de bistrita

Cine a făcut parte din comisia de achiziție?

Țintean Ioan, Florin Molodvan, Giurgiuca Flaviu, Lucian Borgovan șef Juridic, Radu Săplăcan arhitect , Hasnăș Veronica șef serviciu managementul investițiilor publice. Cu puțin înainte de începerea evaluării, Ioan Țintean în calitate de președintele comisiei de evaluare a fost înlocuit de Vasile Puica (viceprședintele CJ).

Octavian Harșianu a refuzat  primă ofertă, iar în 21 octombrie a convenit să primească 272.000 de euro pe cei 11 ari de teren. Într-un final, Consiliul Județean va plăti 277.400 (5.400 de euro reprezintă taxe notariat, transfer de proprietate etc).

Radu Moldovan și Octavian Harșianu, tovarăși la cataramă! Șeful PSD i-a acordat seniorului, titlul de cetățean de onoare al județului!

În decembrie, Radu Moldovan i-a acordat lui Octavian Harșian o diplomă de excelență în semn de recunoaştere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism și pentru contribuția adusă la dezvoltarea agriculturii și viticulturii din județul Bistrița-Năsăud.

octavian harsianu ziar de bistrita

Octavian Harșianu alături de familia sa controlează afaceri în domeniul băuturilor alcoolice (firma Salix), agricultură și imobiliare.

One comment

  1. banul la ban trage ,si paduchi la paduche ,mai face niste blocuri ……!!!!!!

error: Content is protected !!