FOTO: Crizantema, la mare căutare zilele acestea! Care sunt prețurile?

ziar de bistrita luminatie

 

 

Pe 1 noiembrie, în mai multe zone din Bistrița-Năsăud este marcată Ziua Morţilor, un vechi obicei păstrat de sute de ani. Pentru că obiceiul presupune ca la mormânt să se ducă flori şi lumânari, pe lângă pomana pentru cei trecuți în neființă, în fiecare an, la Bistrița apar și comercianții de crizanteme, flori specifice toamnei.

Aşa s-a întâmplat şi în acest an, când comercianţii de flori pentru Luminaţie şi-au făcut deja apariţia. Ei sunt prezenţi atât în pieţe, cât şi în diverse puncte din Bistriţa, precum cele din zona Han, Lama, Decebal sau Big, iar oferta este variată.

Preţurile încep de la 6 lei pentru un ghiveci cu crizanteme albe, galbene, roz sau roşii, de dimensiuni mici şi urcă în funcție de mărimea ghiveciului. Astfel, pentru un ghiveci de dimensiune medie, comercianții cer între 10 și 15 lei, pentru un ghiveci mare prețurile sunt între 20 și 30 de lei, în vreme ce pentru un ghiveci foarte mare, prețul ajunge și la 50 de lei.

Coronițele au și ele prețuri începând de la 7 lei, iar lumânările încep de la un leu bucata.

Comercianții care au ales să își vândă produsele în mai multe puncte din oraș au fost nevoiți să achite o taxă către Primăria Bistrița pentru închirierea domeniului public.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, pentru un metru pătrat închiriat, comercianții plătesc 7 lei/metru pătrat. ”În total, 492 de metri pătrați au fost închiriați. Solicitări au depus 101 agenți economici, a declarat Mihai Ruști.

1 Noiembrie este ziua în care oamenii își îndreaptă gândurile, mai mult ca de obicei, înspre cei dragi, care au trecut în neființă. Numită și Ziua Morților, Ziua Tuturor Sfinților, Luminația sau Luminațiile, 1 Noiembrie este marcată în mai multe țări din lume. În această zi există obiceiul de a merge în cimitir, de a duce flori și coronițe, de a aprinde lumânări și a spune rugăciuni pentru sufletele morților.

error: Content is protected !!