FOTO: Nouă premieră medicală pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița

 

 

După 39 de ani de activitate intensă, ani în care a servit mii de pacienți,  electroencefalograful Spitalului Județean de Urgență Bistrița a ieșit la pensie, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany, care afirmă că aparatul a fost înlocuit cu unul dintre cele mai performante EEG-uri existente pe piață în momentul de față. Noul aparat beneficiază și de sistemul de telemedicină. 

Dr. Gabriela Deak, medic primar în Neurologie la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, l-a utilizat deja și consideră că o investiție de acest gen era absolut necesară, mai ales în condițiile în care vechiul aparat nu fusese înlocuit de aproape 4 decenii. 

Dotarea cu acest electroencefalograf nou și performant a fost absolut necesară! Spitalul dispunea de unul, dar era foarte vechi, iar acum, cu această nouă achiziție putem efectua investigații de calitate și, foarte important, avem posibilitatea de a obține a doua opinie medicală, prin telemedicină. Chiar de aici, de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu ajutorul acestui sistem putem să dăm acces unui medic dintr-o clinică universitară sau dintr-un spital din rețeaua de telemedicină de oriunde din lume. Putem să ne consultăm, să facem schimb de experiență, atât în momentul înregistrării EEG în cabinet, cât și mai târziu, după înregistrarea traseului. Pentru noi, dar mai ales pentru pacient este extrem de util și de important!”, a declarat dr. Gabriela Deak. 

Potrivit specialiștilor, cu ajutorul acestui nou electroencefalograf, printre altele, se pot evalua leziunile cerebrale (accident vascular cerebral, tumori, traumatisme), tulburările de memorie, se pot depista unele encefalopatii datorate inflamației creierului, intoxicațiilor medicamentoase sau survenite în tulburari metabolice și noul aparat poate fi utilizat chiar și în stabilirea morții cerebrale.

Investiția în achiziția noului echipament medical s-a ridicat la circa 20.000 de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Ministerul Sănătăţii.

Totodată, personalul medical care va utiliza acest aparat va avea posibilitatea de a participa la cursuri de perfecționare, demersuri în acest sens fiind deja făcute.

error: Content is protected !!