A început procesul electoral! Cetățenii români cu drept de vot sunt așteptați pe tot parcursul zilei de duminică să treacă pe la urne pentru a își exprima opțiunea electorală. Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00 și vor funcționa până la ora 21:00, existând posibilitatea prelungirii programului până la ora 23:59 în cazul în care situația o impune.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost amenajate 313 secții de votare, în aceste secții fiind distribuite 288750 buletine de vot, în condițiile în care numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 261689 alegători, iar a alegătorilor posesori de cărți de identitate este de 245818. Dintre cele 313 secții de votare, 83 sunt în mediul urban și 230 în mediul rural.
Potrivit datelor prezentate de Biroul Electoral Central, prin intermediul portalului prezenta.bec.ro, circa 3.000 de cetățeni au fost matinali și au trecut pe la urne în prima oră de la deschiderea secțiilor de votare. Majoritatea bistrițenilor care au votat erau înscriși pe liste permanente 2086, dar au existat deja și 820 de cetățeni care au votat pe liste suplimentare.
În prima oră de la debutul procesului electoral, prezența la urne în Bistrița-Năsăud era de 1,1%.
La nivel național, prezența la urne la ora 08:00 era de 1,54 %, peste 200.000 de alegători votând deja.
Reamintim că la acest scrutin electoral, în cursa pentru Președinția României au intrat 14 candidați.