Diana Morar zice c- au fost probleme cu votarea în Spitalul Județean. Pacienții NU au avut urnă mobilă!

 

 

Avocatul Diana Morar, președintele organizației de femei a Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, susține că la scrutinul electoral de duminică au fost câteva cazuri în care unii pacienți de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița nu au votat, cu toate că aceștia făcuseră înainte cereri pentru a își exprima opțiunea prin intermediul urnei mobile. Potrivit avocatului, cererile nu au ajuns la secția de vot de care aparține spitalul.

La scrutinul electoral de duminică, la nivel județean nu au fost chestiuni care să fie de maniera excepționalului, dar am sesizat o chestiune la nivelul municipiului Bistrița, respectiv la secţia de vot 39 unde este arondat Spitalul Județean de Urgență Bistriţa. A existat situaţia în care nu toate cererile formulate de către pacienţii internaţi în secţiile spitalului să ajungă pe masa secţiei de vot, spre a fi supuse validării lor pentru ca urna mobilă să ajungă şi la pacienţii respectivi, internați în Spitalul Județean de Urgență Bistrița. O parte din cereri au ajuns, însă o parte nu au ajuns. Un astfel de caz a fost și într-un salon de pe secţia Chirurgie, unde pacienții au completat cererile pentru ca urna mobilă să se deplaseze şi la ei, însă cererile nu au ajuns în secţia de vot. (…) Cert este că urna mobilă a fost în spital, însă nu toți pacienții care și-au manifestat dorința de a vota au putut face acest lucru”, a declarat Diana Morar, într-o conferință de presă.

În aceste condiții, Diana Morar spune că s-a reținut faptul că ar trebui să se acorde o atenție mai mare acestui lucru, ajungând chiar la concluzia că ar fi utilă amenajarea unor secții de votare în incinta unităților medicale, astfel încât să poată vota atât pacienții, cât și personalul medical aflat în timpul programului de lucru. ”Momentan acest lucru nu se poate, însă pentru turul doi aș dori mai multă grijă din partea conducerii spitalului, pentru a acorda posbilitatea tuturor pacienților să își exercite dreptul la vot”, a mai adăugat Diana Morar.

error: Content is protected !!