La Spitalul Județean de Urgență Bistrița, dacă pacienții nu pot merge la radiograf, radiograful va merge la ei. Acest lucru este posibil întrucât unitatea medicală a fost dotată cu un radiograf mobil, un aparat care vine în sprijinul pacienților care nu se pot deplasa.
”De multe ori, este foarte dificil sau aproape imposibil pentru unii pacienți, realizarea unei radiografii, aceștia fiind imobilizați la pat cu contraindicații de mișcare. Pentru aceștia, a fost achiziționat unul dintre cele mai performante aparate radiologice mobile, complet digital, cu ajutorul căruia vor putea fi realizate radiografii direct la patul pacientului. Girafa celor de la Siemens ne-a adus zâmbetul pe buze”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.
Noul aparat este unul dintre cele mai performante și flexibile aparate mobile+wireless de radiografie. Acesta ajunge direct la patul pacientului nedeplasabil, astfel că nu mai este nevoie ca pacientul să fie dus până la radiologie.
Finanțarea privind achiziția acestui aparat a fost asigurată de Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, investiția fiind de 470.000 lei, adică aproape 100.000 de euro.