Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, care face parte din Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, a criticat în termeni duri situația de la Școala Gimnazială Șanț, acolo unde un profesor care a fost condamnat penal vrea să revină la catedră.
”Absurditatile sistemului și ale statului român permit accesul la catedră așa zișilor profesori, care au agresat în repetate rânduri elevi cărora ar fi trebuit să le câștige admirația și simpatia nu frica, ura sau respingerea”, a comentat deputatul Cristina Iurișniți, care a adăugat că, în opinia sa, protestele părinților și elevilor din Șanț sunt absolut întemeiate.
”Îmi exprim revolta și solidaritatea deplină față de protestele părinților din Șanț împotriva pseudo-profesorului de sport Vasile Maternik care începând cu 2012 a agresat și violentat mai mulți elevi, acesta fiind condamnat în instanță la 4 luni de inchisoare cu suspendare. Acum acest agresor s-a întors la Școala din Șanț unde este titular, dar din punct de vedere educațional, pedagogic și moral acest om cu un profil psihologic și comportamental deviant nu mai are ce căuta la catedră, el punând în pericol siguranța, integritatea fizică și psihologică a copiilor pe care trebuia să îi educe nu să îi trateze cu violență fizică și verbală. Este absolut uman și firesc ca părinții revoltați să protesteze pentru siguranța copiilor lor împotriva unui om cu o condamnare penală pentru purtare abuzivă”, a mai spus parlamentarul bistrițean.
Deputatul USR a precizat că va căuta soluții pentru acest caz și că va propune modificarea legislației și a statutului cadrului didactic.
”În calitate de parlamentar, membru în Comisia de învățământ, voi adresa o interpelare noului ministru al Educației și voi supune atenției publice o modificare necesară a legii 1/2011 și a statutului cadrului didactic, astfel încât la catedră să limităm accesul persoanelor cu probleme psihologice sau care au cazier. Astfel de oameni nu mai au ce căuta la catedră, să modeleze si să formeze copii, fiind din start un pericol pentru aceștia. Este absolut urgent ca un examen psihologic și psihiatric să fie obligatorii la intrarea în sistemul de învățământ, iar apoi periodic, tocmai pentru a asigura calitatea resursei umane, absolut esențială în sistemul de educație”, a mai spus deputatul.
Reamintim că joi, mai mulți părinți ai unor elevi de la Școala Gimnazială din localitatea Șanț au protestat în fața unității medicale față de reîntoarcerea la catedră a unui profesor condamnat penal pentru purtare abuzivă. Subiectul a fost prezentat de Ziar de Bistrița: