FOTO: UNIREA: Accident rutier cu două victime încarcerate

Un accident rutier în urma căruia două persoane au rămas blocate în autoturism s-a produs duminică dimineața, pe DN 17, în localitatea Unirea. 

Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, se pare că în accident a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat, iar în urma accidentului două persoane au rămas încarcerate.

La locul accidentului a intervenit modulul SMURD, cu două echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă și un echipaj de descarcerare.

”Cele două victime au fost extrase din autoturism de către pompieri și predate echipajelor de terapie intensivă mobilă, respectiv echipajului de prim ajutor SMURD”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la fața locului intervin și polițiștii Serviciului Rutier, aceștia urmând să efectueze cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Din primele verificări efectuate de polițiști la locul accidentului a rezultat că ”în această dimineață, în jurul orei 08.00, șoferul unui autoturism care circula pe direcția Bistrița-Cluj a pierdut controlul acestuia și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager în vârstă de 21 de ani, din Livezile, au fost răniți. Șoferul, un tânăr de 25 de ani, din Bistrița nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și urmează a i se recolta probe de sânge.

În ceea ce privește victimele (21 ani, pasagerul de 21 de ani, respectiv conducătorul auto de 25 de ani), ”acestea erau prinse la nivelul membrelor inferioare. Au fost conștiente pe toată durata intervenției, li s-a acordat primul ajutor la locul accidentului rutier, au fost stabilizate și ulterior transportate la UPU SMURD Bistrița”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Cercetările în acest caz sunt efectuate în continuare de către Biroul Rutier.

Foto: ISU Bistrița-Năăsud, IPJ Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!