VIDEO: Consilierul Florin Moldovan, nemulțumit de modul în care sunt organizate concursurile pentru ocuparea unor posturi din instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Consilierul județean Florin Moldovan a criticat în termeni duri modul în care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud organizează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituțiile pe care le are în subordine, acuzând chiar că , în opinia sa, unele condiții ar fi inserate doar pentru ca persoane anume să câștige acele concursuri. 

Încă de la ședința ordinară din luna septembrie am semnalat faptul că pentru postul de director al Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este cu adevărat nevoie de un profesionist, dar în cutuma angajărilor făcute de cel puțin un an de zile la instituțiile din subordinea Consiliului Județean vedem că facem exact aceeași faptă. Mai precis, prietenii sau rudele. Aici o să mă refer la domnul Eugen Cosma, care a câștigat acel concurs nefiind calificat pentru activități sportive. De altfel, am și semnalat public faptul că s-a inserat în cadrul condițiilor specifice ale postului acele mici științe juridice, lucru de care nu e nevoie pentru a fi managerul unui club de sport. Vă spun acest lucru pentru că avem cazul LDP-ului, avem cazul Aquabis-ului, unde stă fratele președintelui. Iată că acum avem și cazul Gloria 2018, unde un fost om din Prefectură, care știa că își pierde locul de muncă, a fost transferat la Gloria 2018 unde noi, ca și Consiliu Județean, băgăm în fiecare an peste un milion de euro. Cineva trebuie să dea explicații. De ce se inserează acele condiții doar ca cineva să poată ocupa funcții în instituțiile din subordinea Consiliului Județean. Mi se pare că deja cineva le face atât de intenționat și atât de pe față încât ar trebui să începem, cu toții, să ne punem semne de întrebare vizavi de direcția pe care Consiliul Județean o are în această speță”, a spus Florin Moldovan.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/503976400329541/

Referitor la acest subiect, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Puica, a făcut doar o singură precizare, completând că ”Eugen Cosma nu a fost transferat, s-a organizat concurs și a participat la concurs”.

Florin Moldovan i-a atras atenția vicepreședintelui despre faptul că nu i-a răspuns la întrebare: ”Care a fost motivul pentru care s-au inserat științele juridice pentru un post de manager al Gloriei 2018?”. Însă, consilierul liberal nu a primit răspuns nici de această dată.

În aceste condiții, Florin Moldovan a mai spus: ”Nu putem să ne oprim odată cu lucrurile acestea și să punem cu adevărat profesioniști pe funcții? Suntem în 2019. Dacă tot așa o să mergem unde o să ajungem? Băgăm totul în faliment și apoi ne trezim”. 

În ceea ce îl privește pe noul manager al CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, acesta a câștigat concursul organizat la începutul acestei luni de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru funcția de director al clubului.

Înainte de a obține acest post, Eugen Cosma a fost director al Cancelariei Prefectului județului Bistrița-Năsăud.

Conducerea CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost asigurată în perioada septembrie 2018 – iulie 2019 de Marius Pintea, dar acesta a demisionat din funcție, fără ca motivele deciziei sale să fie făcute publice.

error: Content is protected !!