Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, au organizat acțiuni comune de control pentru siguranța cetățenilor.
Astfel, la data de 11 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud au acţionat în comun, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilicite în domeniul evaziunii fiscale, fraudelor vamale şi a comerţului ilicit.
”Având în vedere faptul că ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, scopul acestor acţiuni este acela de a preveni ilegalităţile din domeniul agroalimentar prin intermediul unor practici înşelătoare sau frauduloase (carne, produse din carne congelate/refrigerate, ouă, lapte, legume-fructe şi altele), neconforme din punct de vedere calitativ/epidemiologic, provenite din culturi în care s-au folosit pesticide peste limitele admise de normele specifice tipurilor de plante, ori cu produse alimentare de origine animală provenite din zonele cu alertă epidemiologică, sau a căror provenienţă şi calitate nu poate fi dovedită”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În acest sens, au fost efectuate controale şi verificări de specialitate în zona oraşului Beclean şi a localităţilor limitrofe, ocazie cu care au fost verificate 26 de persoane fizice şi juridice. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 42.400 lei şi a fost dispusă măsura complementară a confiscării sumei de 180 de lei.
Din totalul sancţiunilor aplicate, 7 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii cu nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 5 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului 984/2005-privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.