Sălile de operație din incinta Spitalului Județean de Urgență Bistrița sunt dotate cu noi aparate de anestezie, investiția în achiziția acestor echipamente medicale depășind 100.000 de euro.
Noile aparate sunt catalogate ca fiind ultra performante. Potrivit administrației județene, pe lângă un monitor de înaltă rezoluție destinat afișării parametrilor vitali, acestea dispun și de ventilație de înaltă performanță, care oferă acuratețe. În plus, aparatele sunt dotate cu un sistem de respirație compact cu încălzitor.
Întreaga investiție s-a ridicat la suma de 510.000 lei (106.726 euro).