FOTO: Mașină răsturnată la Șieuț. O femeie va fi transportată la spital

accident bistrita

O femeie de aproximativ 50 de ani a fost rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 11:30, pe raza localității Șieuț. În accident a fost implicat un singur autoturism, care a ajuns cu roțile în sus în afara părții carosabile.

La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj de pompieri.

”La accidentul de la Șieuț, echipajul B2 a gasit o femeie de aproximativ 50 ani, conștientă, cooperantă, care prezenta un traumatism toraco-abdominal sever. A fost stabilizată și va fi transportată la UPU Bistrița pentru mai multe investigații si tratament de specialitate”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la locul accidentuluia u intervenit și polițiștii, aceștia urmând să efectueze cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

”Conform primelor verificări, efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul județean 154C, în localitatea Șieuț, o femeie în vârstă de 50 de ani, din Ruștior, care conducea o mașină pe direcția Ruștior-Șieuț, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului a rezultat rănirea femeii.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier.

error: Content is protected !!