Peste 6.000 de grefieri din toată țara au ieșit, miercuri, în faţa instanţelor şi a parchetelor, pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților. Acestora li s-au alăturat și circa 60 de grefieri care lucrează la instanțele de judecată din Bistrița-Năsăud.
Potrivit Sindicatului Național al Grefei Judiciare, motivul acțiunilor de protest îl reprezintă soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților privind proiectul de lege referitor la abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.
Protestul a fost organizat miercuri dimineața, în timp ce plenul Camerei Deputaților discuta despre abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraților și personalului auxiliar și s-a desfășurat pe parcursul a două ore.
Sindicaliștii amenință cu ”blocarea totală a activității în instanțe și parchete dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate”, potrivit unui comunicat al sindicatului grefierilor.
În Bistrița-Năsăud, circa 60 de grefieri de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi de la Judecătoria Bistriţa au participat la acțiunea de protest, nemulțumiți fiind de decizia de desfiinţare a pensiilor de serviciu.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că în cursul zilei de vineri va avea o întâlnire cu grefierii.