Cinci familii greu încercate au fost vizitate de jandarmii bistrițeni, aceștia transformându-se în mesagerii Moșului și oferind cadouri.
Patru dintre familii sunt din localitatea Șanț, iar locuințele acestora au fost distruse în urma unui puternic incendiu izbucnit în urmă cu aproximativ două luni. Oamenii au rămas atunci fără acoperiș deaspura capului și fără bunurile adunate o viaţă. Până acum, autorităţile locale au reușit să le asigure prin diverşi sponsori bunurile de primă necesitate, astfel că toate cele patru familii au început să îşi reconstruiască casele. Însă mai au mult de lucru și au nevoie în continuare de sprijin. În aceste condiții, în pragul sărbătorilor, jandarmii bistrițeni s-au gândit la ei și le-au făcut mici bucurii.
”Cea mai mare nevoie pe care o au acum sunt fondurile fără de care nu vor putea continua lucrările, ca urmare jandarmii le-au oferit şi o sumă de bani care să le fie de ajutor pentru lucrările care se derulează în această perioadă, dar şi îmbrăcăminte de sezon şi alimente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, Georgeta Cășvan.
Totodată, jandarmii bistriţeni, alături de trei familii cu suflet din Bistriţa, s-au mobilizat şi pentru sprijinirea unei familii nevoiaşe din Dumitra. Cei doi soţi au de pregătit masa zilnic pentru 8 copii, cu vârste cuprinse între 1,6 luni şi 17 ani.
”Acestora le-am adus puţină bucurie în pragul Crăciunului, odată cu toate bunurile donate: îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate sezonului rece, electrocasnice, alimente şi jucării”, a mai completat Georgeta Cășvan.
FOTO: IJJ B-N