Lărgirea străzii Lucian Blaga și amenajarea a patru benzi, una din prioritățile investițiilor din bugetul pe anul 2020

În planurile administrației locale pe anul viitor ar putea fi cuprinsă și o investiție prin care problema traficului de pe strada Lucian Blaga din municipiul Bistrița ar putea fi rezolvată. Este vorba despre un proiect care prevede lărgirea părții carosabile, astfel încât să fie amenajate patru benzi de circulație pe această stradă. Ideea îi aparține viceprimarului Cristian Niculae, care a anunțat că este o prioritate pentru el să cuprindă în bugetul pe anul 2020 această investiție.

”Ne confruntăm cu o aglomerare foarte mare a traficului. Nu mai sunt locuri în parcările publice, nu mai sunt locuri în parcările rezidențiale, nu mai încăpem în trafic în Bistrița pentru că toată lumea circulă un om într-o mașină. Asta este situația, dar nu este doar situația Bistriței. La momentul de față, Bistrița, oricum ai face, în orice zi aglomerată, de la Kauflandul de jos până la Kauflandul de sus nu faci mai mult de 10 – 15 minute, pe ceas, pe cronometru. Nu vorbim în zilele normale, vorbim în zilele din perioada sărbătorilor, când vine tot județul în Bistrița”, a spus viceprimarul Cristian Niculae, în emisiunea ”Politici de fier” a postului local de televiziune AS-TV.

În contextul în care traficul este tot mai aglomerat, viceprimarul municipiului Bistrița a mai adăugat că are în vedere o soluție pentru a rezolva măcar problema traficului de pe strada Lucian Blaga. ”Problema privind traficul este o prioritate pentru mine și fac o declarație publică. Anul viitor, mai exact în bugetul pe anul viitor va fi prioritar patru benzi pe strada Lucian Blaga. Deci vorbim despre lărgirea străzii Lucian Blaga. Acum este în licitație lucrarea de semaforizare a trecerii la nivel cu calea ferată și așteptăm să înceapă cât mai repede aceste lucrări”, a mai spus Niculae.

Viceprimarul este de părere că semaforizarea trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga ar rezolva parțial problema traficului aglomerat din acea zonă, iar dacă strada va fi lărgită și vor exista 4 benzi, situția s-ar rezolva complet.

Cristian Niculae a subliniat că va fi prioritate pentru el să cuprindă în bugetul pe anul 2020 această investiție.

În ceea ce privește traficul pe celelalte străzi din oraș, autoritățile locale mizează că acesta va fi fluidizat în momentul în care vor fi implementate proiectele cu fonduri europene și bistrițenii vor avea la îndemnă alternativa gratuită a transportului public în comun.

error: Content is protected !!