Pădurar de la Ocolul Silvic Dealu Negru, trimis în judecată

FOTO: arhivă

Un pădurar de la Ocolul Silvic Dealu Negru și alte trei persoane au fost trimise în judecată, în luna decembrie, de către procurorii bistrițeni. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pădurarul este acuzat de infracțiunile de delapidare şi fals intelectual, după ce, în luna octombrie a anului 2018, şi-a însuşit fără drept din gestiunea sa cantitatea de 13. 564 de metri cubi material lemnos.

Întreaga cantitate a ajuns apoi la alte trei persoane în schimbul unor sume de bani, împreună cu documente întocmite în fals. Falsele avize de însoţire a materialului lemnos au ajuns, în timpul unor controale, la oamenii legii.

În aceste condiții, și cei trei bărbaţi la care a ajuns în mod ilegal materialul lemnos au fost trimişi în judecată pentru infracțiunile de uz de fals şi complicitate la delapidare.

ACTUALIZARE

Șeful Ocolului Silvic Dealu Negru, Rareș Moga, a contactat redacția Ziar de Bistrița, venind cu o precizare în legătură cu informațiile transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Acesta spune ca este vorba despre o cantitate de 13,5 metri cubi și nu despre 13.564 de metri cubi, așa cum au precizat reprezentanții Parchetului.

Este o greșeală în comunicatul Parchetului. Nu ar fi trebuit să fie punct între 13 și 564, ci virgulă. Așadar nu este vorba despre 13.564 de metri cubi de lemn, ci despre 13,5 metri cubi” , a spus Rareș Moga.

error: Content is protected !!