Într-o singură zi, 15 șoferi au rămas pietoni și s-au ales și cu sancțiuni contravenționale, după ce au fost depistați de oamenii legii în timp ce încălcau regulile de circulație. Alți doi bărbați aflați la volanul unor autoturisme s-au ales cu dosare penale, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud și cei ai structurilor de poliție rutieră au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de totală de peste 41.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 15 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
De asemenea, doi șoferi au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme, deși nu aveau acest drept.
”La data de 8 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 21 de ani, cetățean ucrainean, care conducea un autoturism pe DN 17, în Viile Cristurului, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 110 km/h înregistrată de aparatul radar. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania până în luna martie 2020. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal și efectuează în continuare cercetări pentru conducere fără permis”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La aceeași dată, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe raza municipiului Bistriţa. A fost identificat șoferul acestuia ca fiind un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Viișoara.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.