Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat un nou contract care vizează modernizarea unui drum județean care trece prin trei comune – Șintereag, Nimigea de Jos și Zagra. Noua investiție în reabilitarea a 24 de km este de circa 15 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.
”Astăzi venim cu o nouă veste foarte bună: semnăm în mod oficial contractul de lucrări pentru realizarea obiectivului privind modernizarea a DJ 172, din DN 17, prin Cociu, Mogoșeni, Florești, Nimigea de Jos, Mocod, Zagra și până la ieșire din satul Zagra, de unde a început modernizarea în anii trecuți. Este vorba despre o distanță de 24 de km de drum, cu o valoare de 70,3 milioane lei, adică aproximativ 15 milioane de euro. Sunt fonduri europene. Cred că e primul contract obținut pe retrospective la finalul anului 2018. Din păcate, încă procedurile de achiziție sunt destul de îndelungate. În acest caz, aceasta s-a întins pe parcursul anului 2019, dar mă bucur că astăzi am ajuns în situația în care putem semna contractul pentru proiectare și execuție. Durata de execuție a contractului este de 16 luni, iar cea de garanție a lucrărilor este de 6 ani. Avem de asemenea o veste bună pentru colegii primari din unitățile administrativ-teritoriale traversate de DJ 172. Spre deosebire de modul în care se lucra înainte, am luat o decizie cu colegii mei de la Direcția Tehnică din Consiliul Județean. Astfel, de aici încolo, orice tip de modernizare de drum județean să ofere maxim de facilități oamenilor din localitățile care sunt traversate. Toate investiții, inclusiv aceasta, vor trata inclusiv partea de podețe și sanțuri, pe lângă drum și acostament, lucru care va ajuta și la rularea autovehiculelor, dar va schimba în bine și fața fiecărui sat care va fi traversat de DJ 172”, a declarat Emil Radu Moldovan.
Câștigătorul licitației este asocierea dintre companiile SC Frasinul SRL – HydroStroy AD și Someș-Top-Grup SRL, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor fiind semnat vineri. La semnarea contractului au fost prezenți și primarii unităților administrativ teritoriale traversate de cei 24 de km de drum care vor fi modernizați, respectiv Șintereag, Nimigea de Jos și Zagra.
La rândul său, primarul comunei Șintereag, Ioan Bob, a spus: ”e un moment important pentru mine. Astăzi s-a încheiat tevatura telefoanelor ‘când începem, când începem’. Uite că prin semnarea contractului sunt sigur că vom începe. Faptul că avem foarte multe balastiere în zonă, începând de la Florești încoace spre Cociu, s-a rulat enorm de mult și, trebuie să recunoaștem, s-a rulat cu tonaj mare. Plus că, de multe ori, ocolirea Becleanului se făcea și pe această variantă. Ei, rugămintea mea a fost ca în momentul proiectării să ținem cont mai ales în localități ca banda să fie destul de lată pentru a se putea trecere unul pe lângă celălalt, iar acolo unde sunt necesare să facem și rigolele carosabile, care sunt necesare pentru că trotuarele sunt mici întrucât oamenii au venit cu proprietățile până în marginea drumului, aceasta fiind singura soluție de a mări. Am ajuns la un consens cu proiectantul. eu sunt bucuros și e un lucru extraordinar că încheiem aceste lucrări cu șanțuri și cu accese la oameni în curți”.
De asemenea, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a mai completat că pe traseul celor 24 de km de drum există zone în care nu există spațiu pentru amenajarea unor trotuare, acesta fiind și motivul pentru care primarii au cerut amenajarea acelor rigole carosabile.