Băi, oameni buni, cineva e bu-bu la cap! Crețu zice că în Ștefan sunt bombardate DOAR 3 străzi! Păi tot cartierul înseamnă 3 străzi principale: Vasile Lupu, Ștefan cel Mare și Tudor Vladimirescu, NU?

Ovidiu Crețu face o nouă promisiune electorală și spune că va asfalta străzile bombardate în urma lucrărilor la rețelele de gaz. Vor fi asfaltate a doua oară. Reamintim că Primăria Bistrița a modernizat întreg cartierul și a trasat parcările de reședință în urmă cu 2 ani, iar în prag de alegeri, cele 3 străzi principale au fost sparte.

La inaugurarea artezienei, Crețu s-a plâns de neseriozitatea celor de la gaz, deși administrația pe care o conduce a acordat autorizație și edilul are pârghii de control pentru a preveni și verifica situația lucrărilor din teren.

„Din păcate cei de la gaz nu şi-au găsit firme cu care să facă reparaţiile după intervenţii. Pot să vă spun că tupeul a mers până acolo încât să lase aici aşa cum este şi să spargă Independenţei. I-am blocat! Trebuie să rezolve situaţia de aici, să astupe gropile, să acopere şanţurile şi apoi o să putem discuta şi de lucrul în alte părţi. După finalizarea acestei etape, cu noua reţea de gaz ne putem gândi să intrăm şi pe străzile acestea principale, mă gândesc la Ştefan cel Mare, Vasile Lupu, la Tudor Vladimirescu din cartierul Ştefan cel Mare să facem o asfaltare din „bordură în bordură”, dar asta cred că în perioada anului viitor va fi mai probabilă” a declarat primarul, prezent la inaugurarea artezienei care a durat 3 ani și a costat 80.000 de euro.

Crețu a declarat că va asfalta din bordură în bordură cele 3 străzi principale: Ștefan cel Mare, Vasile Lupu și Tudor Vladimirescu… Ironic, edilul a completat că NU e nevoie de asfaltări în tot cartierul și că el a numărat doar 3 străzi.

 

f3

 

 

 

 

 

 

În fapt, cartierul Ștefan cel Mare e configurat în formă de triunghi, cu acces NUMAI prin cele 3 străzi BOMBARDATE și care permit accesul către aleile și parcările existente. Cu astfel de argumente puerile, întrebarea ironică adresată administrației Crețu ar fi următoarea: De câte ori se va SPARGE și re- asfalta cartierul, deoarece există 4 tipuri de rețele: apă-canal, gaz, curent și internet?

 

error: Content is protected !!