Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a solicitat Ministerului Sănătăţii includerea în Programul AP-Trauma, iar potrivit managerului Gabriel Lazany, acest lucru ar însemna un real câștig pentru unitatea medicală, dar și pentru medicina bistrițeană. Printre susținătorii acestui demers se numără și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Vasile Lucian Pintea.
”Susțin demersurile privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute și recunoasterea Spitalului Județean de Urgență Bistrița ca spital prin care se derulează AP-Trauma, în specialitățile ortopedie și traumatologie, respectiv neurochirurgie, întrucât sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate, iar spitalul se află pe un trend ascendent privind complexitatea cazurilor rezolvate, atragerea corpului medical dintr-o paletă lărgită de specialități, dotarea cu echipamente și aparatură medicală de înaltă performanță, investițiile în imobile și îmbunătățirea circuitelor în care se desfășoară activitatea”, a spus secretarul de stat dr. Vasile Lucian Pintea.
Demersuri în acest sens s-au făcut încă de anul trecut
Încă de anul trecut, Spitalul Județean de Urgență Bistrița a făcut demersuri pentru a include unitatea medicală în Programul Ap-Trauma. ”Am făcut un Memoriu la Ministerul Sănătăţii pentru a fi admişi şi pe Programul Naţional de Traumă, pe specialităţile de neurochirurgie şi ortopedie şi traumatologie, acolo suntem eligibili. (…) Sunt nişte criterii de eligibilitate pentru a putea fi admis. Trebuie să ai linie de gardă continuă, o îndeplinim pentru ambele specialităţi. De la 1 octombrie 2019 avem linie de gardă pe neurochirurgie şi este de mare folos. Sunt zeci de accidente, iar marea majoritate au nevoie de neurochirurg. O altă condiţie este să ai minimum trei medici angajaţi şi trebuie să îndeplineşti un criteriu de experienţă în numărul procedurilor: trebuie să ai 300 de proceduri în neurochirurgie şi 1000 la ortopedie. Îndeplinim toate condiţiile, aşteptăm un răspuns”, a declarat la finalul anului trecut, într-o conferință de presă, Gabriel Lazany.
Managerul SJU Bistrița a mai spus atunci că în condițiile în care spitalul va fi introdus în Programul Ap-Trauma, va primi bani în plus, sume necesare mai ales că există costuri foarte mari pentru intervenţii în cazuri de traumă, deoarece se folosesc foarte multe implanturi (plăcuţe, şuruburi pentru craniu, coloană vertebral) din titan. ”Toate aceste costuri le suportăm din banii spitalului. Dacă vom reuşi să intrăm în acest program – trebuie să se dea un Ordin de ministru – atunci o parte din bani îi vom primi de la bugetul de stat. De multe ori, tocmai această parte de bani face diferenţa. Dacă facem o analiză financiară pe ortopedie, este o secţie care este pe pierdere, dar banii aceştia ne-ar putea aduce undeva la nivel zero”, a mai explicat Lazany.
Programul naţional pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute – Ap-Trauma presupune tratamente pentru leziunile traumatice acute neurocraniene şi/sau viscero-craniene, vertebro-medulare şi ale membrelor sau centurilor care necesită implanturi aloplastice pentru restabilirea anatomo-funcţională a regiunii sau segmentului/segmentelor interesat(e) în primele 48 de ore de la producerea (diagnosticarea) leziunilor, dar şi achiziţia dispozitivelor medicale necesare efectuării acestor tratamente.