Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs luni seara în localitatea Vermeș. O tânără de 28 de ani a fost transportată la spital.
”În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au constatat faptul că în această seară, în Vermeș, o tânără în vârstă de 28 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la ieșirea din curtea unui imobil și a fost acroșată de o autoutilitară care circula regulamentar, pe drumul județean 151 și care era condusă de un tânăr de 27 de ani, din Romuli”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, femeia a fost rănită. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor, care a transportat victima la spital pentru investigații medicale de specialitate. Tânăra nu a putut fi testată cu aparatul etilotest.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud