Ioan Turc preferă să NU facă declarații publice cu referire la conflictele care au izbucnit în interiorul filialei.
Sorin Hangan, președintele PNL pe municipiu l-a atacat pe Ioan Turc, acuzându-l voalat, într-o postare pe facebook, că organizează conferințe de presă în timpul programului de lucru, când ar trebui să se ocupe de Registrul Comerțului.
Atacul lui Sorin Hangan la adresa lui Turc!
„Știți cum este să plătești utilitățile și să ai pită pe masă? Superb. Parcă nici nu mai contează că alții își fac concediul la schi în Austria domnule Crețu, că alții îl acoperă pe cel cu concediul în Austria, domnule Niculae, iar alții se cred învingători, slujbaș la stat fiind, și țin conferințe de presă în timpul orelor de program, domnule Turc De pe poziția de bugetar este lesne să cauți soluții și să ți le asumi fără nerușinare.” – a postat Hangan pe facebook.
Ioan Turc a declarat că preferă să discute în interiorul partidului aceste probleme și a evitat să comenteze acest subiect.
Discuții interne pe subvenționarea taxei de salubrizare!
De asemenea, poziția consilierilor PNL pe subiectul subvenționării taxei de salubrizare reprezintă un subiect la care liberalii din Consiliul Local NU s-au subordonat. Ioan Turc le-a cerut consilierilor liberali să susțină subvenționarea taxei de salubrizare, dar la aprobarea bugetului, PNL-iștii s-au opus alocării sumei necesare pentru subvenție.
Consilierii PNL NU au votat alocarea sumei de 2.6 de milioane de lei, sumă transferată de la subvenția pe Transporturi și au fost luați la mișto de primarul Crețu, pe motiv că președintele LOR a declarat că susține subvenția…
Ioan Turc încearcă să mascheze revolta din Consiliul Local, declarând că de fapt PNL-iștii NU au votat, deoarece sursa de finanțare reprezintă o problemă ce creează probleme transportului public.
În realitate, cei 5 consilieri locali se distanțiază de abordarea populistă a lui Ioan Turc și probabil de aceea NU au votat acest capitol, la ședința pe buget.
După alocarea sumei de 2.6 milioane de lei, Cristian Niculae a decarat că va iniția un proiect de hotărâre pentru subvenționarea taxei de salubrizare.
Rămâne de văzut cum vor vota PNL-iștii din Consiliul Local proiectul de hotărâre privind subvenționarea taxei de salubrizare, un alt subiect complicat din punct de vedere electoral…
Lupte interne, în prag de sondaj! PNL Bistrița – Năsăud funcționează pe grupulețe!
Lupta internă din PNL este o pată de imagine pentru filiala pe care Ioan Turc NU o controlează, din moment ce președintele pe Bistrița aruncă în spațiul public atacuri la adresa liderului pe județ, iar consilierii locali ignoră orice mesaj al liderului.
Abordările din spațiul public se suprapun și în PNL este o goană teribilă după subiecte preluate, răstălmăcite și prezentate public! Aceste aspcte slăbesc Organizația Județenă și în interior mocnește un conflict bazat în principal pe goana după funcții, în perspectiva alegerilor locale și parlamentare…
Citiți și:
Veveritz, in numrle cui vorbesti?
Sper ca, in numele tau.
Eu nu voi vota niciodata Hangan-preten psd, Sasarman, Sigartau nepoti lui Oltean.
In ce priveste Niculaie poate visa in continuare.
Oricum la Bucuresti Firea si la B-ta Niculae va bate la curu gol ! Pierdeti vremea dragi penelisti !
Bai nu fiti prosti ! Se antreneaza din neant si vine pe turnanta Alin Sasarman de la pedeu . Un ingamfat si mai mare. Bleg, bleg dar in aparenta cu nasul pe sus . O sa ne para rau dupa Cretu !
Dute Hangan ca nici dracu nu te voteaza primar.
Nu tie rusine sa dai in proprii colegi?
De aici se vede ce catacter ai.
Daca vrea PNL-°ul sa piarda primatia n-are decat sa te propuna pe tine , prietenul psd-istilor.