Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean au desfăşurat o acţiune pe linie rutieră, pentru reducerea accidentelor produse pe fondul unor defecţiuni tehnice.
Cu această ocazie, poliţiştii împreună cu inspectori ai Registrului Auto Român au verificat atât documentele, cât şi starea tehnică a autoturismelor controlate. Concret, s-a urmărit verificarea sistemului de frânare, mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare, semnalizare, dar şi concordanţa datelor din certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice ale vehiculelor controlate.
”Astfel, ca urmare a neregulilor constatate la data de 20 februarie, poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8555 lei, iar pentru neregulile privind starea tehnică au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectare regimului legal de viteză şi unul pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistruița-Năsăud.
În tot judeţul, ca urmare a acţiunilor preventive desfăşurate ieri, 20 februarie, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat în total 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.300 de lei şi au reţinut 29 de permise de conducere şi 8 certificate de înmatriculare.