Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitaţie, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT). Pentru primele 246 de comune, procedurile de atribuire vor fi iniţiate în luna aprilie. Printre acestea se numără 11 unități administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR).
Comunele din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru care vor fi scoase la licitaţie lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, în luna aprilie a acestui an, sunt: Bistriţa-Bârgăului, Budacu de Jos, Budeşti, Ciceu Mihăieşti, Ciceu Giurgeşti, Dumitra, Dumitriţa, Mărişelu, Negrileşti, Teaca şi Zagra, iar suprafaţa vizată este de 102.153.67 de hectare.
Finanţarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România” are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro şi vizează realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafaţă de aproape 5,8 de milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.
În anul 2019, ANCPI a lansat patru proceduri de licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor din aproximativ 400 de UAT-uri din cele 660 de comune din 40 de judeţe, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile.
În prezent, 149 de comune sunt contractate sau în procedură de licitaţie, dintre care 89 au deja contracte semnate şi lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare.
De asemenea, anul trecut, în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost eliberate, gratuit pentru cetăţeni, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), peste 10.000 de cărţi funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanţate din veniturile proprii ale ANCPI, prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Bistriţa-Năsăud.
În prezent, din totalul de 62 de UAT-uri din judeţul Bistriţa-Năsăud, comuna Lechinţa este cadastrată în proporţie de sută la sută, iar în alte 39 se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale.