Patru instituții publice din Bistrița-Năsăud au noi șefi, a anunțat prefectul județului, Stelian Dolha.
Miercuri, în timpul ședinței Colegiului Prefectural, prefectul Stelian Dolha a declarat că au fost făcute noi schimbări în structura de conducere a patru instituții publice.
Astfel, potrivit prefectului, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Bistrița-Năsăud are o nouă conducere, după ce comisarul șef adjunct Adrian Bota a fost înlocuit cu Mircea Diacon.
De asemenea, Liviu Marica de la Registrul Auto Român Bistrița-Năsăud a fost înlocuit cu Cosmin Wechter.
La Autoritatea Rutieră Română Bistrița-Năsăud, Marius Armean a fost înlocuit cu Doina Filipoiu, iar la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bistrița-Năsăud, Petrică Popșor a fost înlocuit cu Cornel Chiuzan.
”Sunt câteva mutări care s-au făcut de la ultima ședință de Colegiu Prefectural încoace”, a declarat Stelian Dolha, care i-a si prezentat pe noii șefi de instituții.
Reamintim că o astfel de schimbare a mai fost făcută și la începutul acestui an, când la Administrația Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a revenit Dorina Cicioc, fostul șef al instituției – Cristian Parasca – fiind înlocuit.
În viitor, sunt preconizate schimbări și la alte instituții publice din Bistrița-Năsăud.
Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a anunțat, anul trecut, la scurt timp după ce PNL a devenit partid de guvernământ, că înlocuirea șefilor instituțiilor deconcentrate va fi făcută în urma unui audit complex al tuturor instituțiilor. ”În urma auditului se vor lua măsuri. Nu arbitrar. Nu facem ce a făcut PSD. Nu dăm la o parte omul lor ca să ne punem omul nostru. Orice fel de politică de resursă umană în zona instituțiilor publice va fi făcută ca la carte, cu responsabilitate”, a spus la acea vreme Turc.
Fix ce ai zis Turcule ai facut!Dar pe dos !