Încă două persoane din România au fost depistate cu noul coronavirus, a anunţat vineri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru.
Sursa citată a precizat că este vorba despre o femeie din Timişoara şi un bărbat din Maramureş.
Bărbatul din Maramureș are 45 de ani. Acesta s-a întors în țară pe 25 februarie, el fiind bolnav încă din Italia. Acolo a mers la medic și i s-a prescris tratament simptomatic. S-a întors acasă, unde a mers iarăși la medic. A fost internat la spital și a primit tratament simptomatic. Pentru că a început să se simtă din ce în ce mai rău, bărbatul a fost transferat la Cluj, unde s-a constatat prezenta coronavirusului.
Femeia din Timișoara are 38 de ani, aceasta revenind în România după o vizită în Italia. Pe 25 februarie prezintă un prim semn de stare alterată, iar pe 27 februarie în cazul acesteia încep procedurile de testare, rezultatul fiind pozitiv.
Femeia rămâne la Centrul din Timișoara, iar bărbatul rămâne la Centrul din Cluj, a mai precizat secretarul de stat Nelu Tătaru.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a subliniat că cele două cazuri au venit din afara zonei unde este impusă carantinarea.
https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/780914865647755/