Timp de trei zile, zona centrală a municipiului Bistrița găzduiește o ediție specială a târgului ”Produs în Bistrița-Năsăud”.
”Doamnele și domnișoarele sunt din ce în ce mai selective atunci când vine vorba despre ținute, accesorii și alimentație. În ultimii ani, creațiile unicat, lucrate manual, cu elemente naturale și, în mod special, de inspiratie tradițional românească sunt foarte la modă. Un rol major în această tendință l-au avut creatoarele populare din Țara Năsăudului care s-au îndârjit să ducă mai departe tradiția, chiar dacă i-au dat, pe ici pe colo, o tușă modernă. La fel de la modă sunt produsele alimentare naturale, cu conținut redus de zahăr, fără aditivi și amelioratori”, spun organizatorii târgului ”Produs în Bistrița-Năsăud”.
Astfel, dacă sunteți din Bistrița sau vă aflați în oraș în această perioadă, puteți îndeplini dorințele ființelor gingașe din viața voastră, răsfățându-le cu minunățiile create cu mâinile și cu sufletul de către meșerii populari și artizanii membri ai Asociației “Produs în Bistrița-Năsăud”. Și pentru ca surpriza să fie maximă, le puteți așterne o masă plină cu bunătăți 100% naturale, realizate de producătorii locali.
Toate acestea se pot întâmpla în doar câteva minute, într-un singur loc: Târgul primăverii “Produs în Bistrița-Năsăud” din Piața Centrală, în vecinătatea Bisericii Evenghelice.
Târgul este deschis în perioada 6 – 8 martie 2020, în intervalul orar 10:00 – 18:00.