Accident la Mijlocenii Bârgăului. Impact între un autocamion și un autoturism

ziar de bistrita accident

Duminică seara, un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule s-a produs pe DN 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului.

Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud se pare că în accident a fost implicat un autocamion și un autoturism, care au intrat în coliziune. 

În urma impactului, o persoană a rămas blocată într-unul dintre autovehiculele implicate în accident.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime, conștiente, cooperante. Una era blocată în autocamion, pentru extragerea acesteia fiind necesară intervenția unui echipaj de descarcerare.

Victima a fost extrasă de salvatori, fiind evaluată la fața locului de către echipajul medical SMURD care a intervenit la locul accidentului.

În cele din urmă, ambele victime au refuzat transportul la spital.

ACTUALIZARE

Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul alcoolemiei. În acesta caz s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

„În această seară, pe drumul național 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. Conform verificarilor efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Vama-jud.Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția de mers Vatra Dornei-Bistrița a acroșat un autoturism care staționa pe marginea drumului. În urma impactului, o persoană care se afla în autoturism a fost rănită ușor„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițistii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

FOTO: ISU B-N, IPJ B-N

error: Content is protected !!