Un grav accident rutier s-a produs vineri dimineaţa pe DN 17, în localitatea Uriu. Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei.
Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident a fost implicat un singur autoturism, acesta lovind un cap de pod.
La fața locului intervine un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean, un echipaj de la Beclean al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și un alt echipaj cu medic de la Dej.
„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una încarcerată, cu leziuni incompatibile cu viața, trei conștiente și cooperante care sunt evaluate la fața locului de către echipajele medicale”, au mai anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii bistrițeni intervin și ei în zona în care a avut loc evenimentul rutier și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care acesta s-a produs.
ACTUALIZARE 1
Două victime au fost transportate la spitalul din Dej.
ACTUALIZARE 2
„Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Suceava, un tânăr de 27 de ani din același județ, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un imobil”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, din păcate, o femeie, pasageră în autoturism și-a pierdut viața. Șoferul și alți doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.
Polițiștii sunt la fața locului, dirijează circulația la nevoie și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
ACTUALIZARE 3
IPJ Bistrița-Năsăud mai precizează că psagera care a decedat avea 53 de ani, iar în autoturism se mai aflau un tânăr de 17 ani și o femeie de 70 de ani. Toate persoanele sunt din județul Suceava.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud