Tânăr implicat într-un accident rutier, preluat de elicopterul SMURD

FOTO: Știri din Beclean

Un tânăr a fost rănit într-un accident rutier produs sâmbătă dimineața pe raza localității Căianu Mic. Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru a prelua victima. 

Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs în jurul orei 08:30. Un autoturism s-a izbit de zidul unui gard.

În urma accidentului a rezultat o victimă. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat o victimă de sex masculin. A fost solicitat elicopterul SMURD în vederea transportarii la o clinică de specialitate. Victima este semiconștientă”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au început cercetările la locul accidentului pentru a stabili toate circumstanțele în care acesta s-a produs.

ACTUALIZARE

Conform verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că ”un tânăr de 18 ani, din Căianu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 171, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă spre stânga, a pierdut controlul acestuia și a lovit un zid din beton”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, tânărul a fost rănit și va fi transportat la spital. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Beclean.

FOTO: Știri din Beclean

error: Content is protected !!