Prin Ordonanță Militară se aplică RESTRICȚII privind deplasarea persoanelor! Sunt luate-n vizor grupurile mai mari de 3 persoane!

ziar de bistrita marcel vela

Ministrul Marcel Vela a aprobat sâmbătă seara, Ordonanța Militară nr. 2 din 22 martie 2020 privind măsuri de răspândire a COVID- 19.

„Este o Ordonanță Militară la care am lucrat împreună cu specaliștii, cu membrii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, adusă la cunoștiința factorilor de decizie de la cel mai înalt nivel, o Ordonanță Militară care va regla tot ceea ce se întâmplă în zilele următare” – a precizat Marcel Vela.

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat sâmbătă seară, noile măsuri ce se aplică în contextul panemiei cu CORONAVIRUS.

Art. 3 –  Circulația persoanelor în afara locuinței, gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii  privind COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoană.

Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane, persoane care NU locuiesc împreună.

Art. 4 – În intervalul orar 6 – 22 se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și  animalelor de companie domestice precum și bunuri necesare activității profesionale.

– deplasarea pentru asistență medicală care NU poate fi amânată și nici realizată de la distanță.

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice bolnave ori dizabilități, ori deces a unui membru de familie.

– deplasări scurte în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individualăa oamenilor și nevoile animalelor de companie și domestice.

Așadar, pe timp de zi între orele 6 – 22 facem recomandări, urmează un alt articol unde impunem reglementări a precizat Vela.

La art. 5 intervine RESTRICȚIA sau permiterea circulației doar în anumite condiții:

 Art. 5: 1) În intervalul orar 22 – 06, circulația persoanelor în afara locuinței, gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4, cel cu privire la recomandările pe timp de zi.

2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de servicu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere.

3 – declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, locul activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Fac excepție de la aceste prevederi , personalul din cadrul instituțiilor Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, Corpul Diplomatic, personalul care asigură serviiciile de utilitate publică, Guvernul României și Administrația Prezidențială.

Măsura se aplică din 22 martie, ora 22. – a anunțat Marcel Vela.

https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/145260936817419/

Vezi Ordonanța Militară COMPLETĂ și noile năsuri privind activitățile comerciale!

error: Content is protected !!