FOTO/VIDEO: Acoperișul unei case din localitatea Domnești, cuprins de flăcări

accident ziar de bistrita

Luni după-amiaza, Detașamentul de Pompieri Bistrița a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit în localitatea Domnești. Flăcările au curpins acoperișul unei case.

În momentul în care pompierii militari au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișul mansardei.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. O femeie și cei trei copii ai săi, dintre care doi minori, s-au autoevacuat în condiții de siguranță.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/212854046732664/

Incendiul a distrus acoperișul mansardei / tavanul mansardei construit din rigips pe o suprafață de aproximativ 140 mp. S-a reușit evacuarea mai multor bunuri din partea superioară a locuinței”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost provocat de un coș de fum supraincălzit, neprotejat termic față de materiale combustibile.

În condițiile în care vremea s-a răcit accentuat în această perioadă, pompierii bistriteni recomandă atenție sporită la mijloacele de încălzire alimentate cu lemn/caz metan sau energie electrică.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!