Interzis în parcurile și locurile de joacă din Bistrița! Nici în Pădurea Schullerwald nu va mai fi permis accesul bistrițenilor

În următoarele 15 zile, bistrițenii nu vor mai avea voie să se plimbe prin parcuri și nici să își lase copiii să se joace în locurile special amenajate în acest sens. Nici în Pădurea Schullerwald sau în locurile de picnic din oraș nu va mai fi permis accesul cetățenilor.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă măsură pentru evitarea răspândirii coronavirusului, a anunțat viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit reprezentanților Primăriei Bistrița, măsura vizează închiderea tuturor parcurilor, a tuturor locurilor de joacă, a locurilor de picnic și a Pădurii-parc Schullerwald din Bistrița.

Măsura a fost adoptată pentru o perioadă de 15 zile, însă se poate prelungi în cazul în care evoluția situației actuale o impune.

Cetățenilor li se recomandă să respecte recomandările date de autorități, dând astfel de responsabilitate metodă de combatere a răspândirii COVID-19.

FOTO: zupernews.wordpress.com

error: Content is protected !!