Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a anunțat că pâinea stropită cu vin care se împarte credincioșilor la Înviere va fi distribuită în mai multe centre, acestea urmând să fie stabilite de fiecare biserică în parte.
”În urma discuției pe care am avut-o cu Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuț și cu părinții protopopi din Bistrița-Năsăud, am convenit o procedură prin care se va putea servi pasca. Aceasta se va servi în pahare de unică folosință, sigilate, în mai multe centre. Cu alte cuvinte, fiecare biserică va avea mai multe centre de unde oamenii vor putea lua pasca. Cred că e cea mai bună variantă pentru a evita aglomerațiile directe în biserici”, a anunțat prefectul Stelian Dolha.
Sursa citată a adăugat că aceste măsuri trebuie respectate în toate orașele și marile comune ale județului.
”Am mers mai departe și am spus că aceste lucruri trebuie respectate și în toate orașele și comunele mari. Probabil va veni și o circulară din partea Mitropoliei prin care vor fi anunșate toate aceste măsuri. Urmează ca bisericile să stabilească cele mai bune locații de unde să servească pasca. Eu îi îndemn, încă de pe acum, pe credincioși să încerce să respecte măsurile de siguranță și de distanță care se impun. Cred că se va servi începând de joi”, a completat Dolha.
FOTO: Ziarul Unirea