Vineri, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a efectuat o vizită în Piața Decebal, unde a purtat discuții cu administratorii pieței pe marginea noilor prevederi cuprinse în Ordonanța Militară nr. 8.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a cerut responsabililor Pieței Decebal să deschidă sectorul pieței agroalimentare dedicat exclusiv producătorilor agricoli.
”Măsura a fost prevăzută în ordonanța militară numărul 8 intrată deja în vigoare, așa că nu mai există nicio restricție pentru deschiderea porților. Pe toată durata stării de urgență piețele agroalimentare din toată țara sunt deschise strict pentru producători, care trebuie să aibă asupra lor atestatul și declarația pe proprie răspundere și evident în condițiile respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19”, a declarat prefectul Stelian Dolha.
Piața agroalimentară a fost deschisă și în orașul Năsăud, au anunțat reprezentații administrației locale.
”Se deschide piața agroalimentară din orașul Năsăud pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, începând cu data de 10.04.2020, pe toată durata stării de urgență, conform reglementarilor stabilite de Ordonanța militară nr. 8/2020”, a anunțat Primăria Năsăud.
Dl Stelian Dolha in intelepciunea sa ,intru una din poze sta de vorba cu un samsar de produse agricolee pe care il stie lumea de ani de zile,cu siguranta aceste este SAMSAR chiar daca poate are o dovada de producator eliberata pe fals fara ca cineva sa verifice daca acesta produce sau nu. Va spun SIGUR ca omul acesta nu produce nimic.VInde ce cumpara de la tarani. Desi piata este strict pentru producatorii autentici,poza este frumoasa domnule Dolha.Pe tip il cheama GIGI sau asa este cunoscut in piata,,asta ca sa va introduc dl Dolha.