Aproape 40 de angajați din instituțiile publice din Bistrița-Năsăud, infectați cu noul coronavirus

Aproape 40 de angajați din instituțiile publice din Bistrița-Năsăud au fost diagnosticați cu COVID-19, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent. Printre bolnavi se numără cadre medicale, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud.

Potrivit informațiilor furnizate de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, din numărul total de 185 de cazuri confirmate de COVID-19, 36 provin din rândul angajaților instituțiilor publice din județ.

Cei mai mulți dintre angajații din sistemul public testați pozitiv cu noul coronavirus provin din sistemul medical, fiind vorba despre 18 cazuri. Astfel, Bianca Danci, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, precizează că este vorba despre 12 cadre medicale (4 medici și 8 asistenți) și 6 infirmiere din unitățile medicale din județ, din Bistrița, Beclean și Năsăud, precum și din cadrul Centrul de Dializă Diaverum Bistrița. Șapte dintre aceste persoane au fost declarate vindecate.

De asemenea, alte 10 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud. În acest caz, 3 persoane au fost declarat vindecate.

Printre victimele COVID-19 se numără și polițiști, jandarmi sau militari. Este vorba despre 2 polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, un pompier de la Secția de Pompieri Năsăud și un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Totodată, 3 politiști locali au fost infectați cu noul coronavirus, unul dintre aceștia fiind declarat vindecat.

Și o angajată a Primăriei Năsăud a fost testată pozitiv.

La această dată, bilanțul COVID-19 în Bistrița-Năsăud arată astfel: 185 de cazuri confirmate, 16 decese și 99 de persoane declarate vindecate.

error: Content is protected !!