Pe parcursul următoarelor două săptămâni, vremea va fi instabilă și precipitaţiile mai numeroase, arată prognoza de specialitate a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 4 – 17 mai.
În Transilvania, intervalul va debuta cu vreme rece, cu medii ale valorilor maxime de 14 – 19 grade, respectiv ale minimelor între un grad şi 7 grade.
”Pe data de 6 mai va fi o vreme mai rece pentru această perioadă, cu cel mult 12 grade, la orele amiezii. Din data de 8 mai, temperaturile vor fi în creştere semnificativă, până la un ecart mediu al maximelor de 21 – 26 de grade şi al minimelor de 6 – 11 grade, cu mult peste normal. Vor fi unele variaţii termice de la zi la alta în perioada 12 – 17 mai, însă estimările prognostice indică o probabilitate mare ca regimul termic să fie apropiat de cel obişnuit pentru mijlocul lunii mai”, precizează ANM.
Meteorologii mai completează că în primele zile ale intervalului de prognoză va ploua pe spaţii extinse, local în cantităţi mai însemnate, după care probabilitatea de ploaie va creşte, din nou, începând din 11 mai