Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre măsurile de relansare economică. ”Preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei”

Președintele Klaus Iohannis a vorbit marți, într-o declarație de presă, despre măsurile privind relansarea economică, afirmând că preocuparea instituțiilor statului în această perioadă este repornirea economiei.

”Am avut în această după-amiază o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei după această stare de urgență. Am discutat despre eforturile companiilor din România de a se adapta situației de criză pe care o traversăm, dar și despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităților și relansarea economiei noastre. Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie și nu pot fi lăsați singuri, au nevoie de implicarea și sprijinul autorităților”, a declarat Klaus Iohannis.

Eforturile tuturor se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice afectate de pandemia COVID-19

Tocmai de aceea, șeful statului precizează că, în perioada următoare, eforturile tuturor instituțiilor statului se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidența restricțiilor.

”Împreună cu partenerii de dialog social, vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităților economice să se facă în condiții de siguranță pentru toți angajații. Protejarea sănătății românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanțare socială mai severe sau mai lejere”, a mai spus președintele.

Redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual

Însă, Klaus Iohannis, atrage atenția că, din păcate, pericolul nu a trecut și nu există elemente care să arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, șeful statului spune că redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecție sanitară.

Sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic va fi păstrat și după data de 14 mai

Totodată, Klaus Iohannis a adăugat că sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic va fi păstrat și după data de 14 mai.

După cum bine știți, pachetul măsurilor economice adoptate de România în perioada stării de urgență s-a concentrat pe menținerea locurilor de muncă și pe susținerea sectoarelor economice cele mai afectate. Vom păstra și după 14 mai sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic, dar vom introduce și noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activității sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă. De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin și pentru companiile mari care au fost afectate de criză și al căror aport este esențial pentru relansarea economiei”, a mai precizat președintele.

Sursa citată a subliniat că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecționate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii și către proiectele mari de infrastructură de transport și de comunicații. ”Este o măsură bună, care începe să producă rezultate”, a completat Iohannis.

Un obiectiv fundamental – creșterea masivă a investițiilor publice în toate tipurile de infrastructură

Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creșterea masivă a investițiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport și de sănătate. Vorbim practic de un proiect de reconstrucție a României. Produsele românești de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine și vom susține investiții semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura și industria alimentară, securitatea energetică, dar și sanitară. De asemenea, modernizarea și digitalizarea administrației care, atenție, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic”, a mai adăugat șeful statului.

Mesajul președintelui către companii și investitori

În final, președintele României a transmis și un mesaj de încredere companiilor și investitorilor.

România va ieși cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorități și mediul privat, bazat pe dialog constant și transparent, este calea de relansare economică și de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă, ca cea pe care o traversăm acum. Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat și constructiv în ceea ce privește identificarea și implementarea măsurilor de relansare economică și sunt încrezător că împreună vom reuși să găsim cele mai bune soluții”, a încheiat șeful statului.

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/273304783848455/

FOTO: www.presidency.ro

error: Content is protected !!