În şedinţa de luni, Guvernul a adoptat un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care vor fi luate după data de 15 mai, data la care urmează să se treacă de la starea de urgenţă la starea de alertă.
La finalul ședinței de Guvern, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a susținut o conferință de presă în care a prezentat câteva dintre prevederile cuprinse în proiectul de lege, afirmând că în mare parte sunt măsuri care au fost instituite pe perioada stării de urgență și care vor continua și pe perioada stării de alertă.
Prin proiectul de lege s-a schimbat și regimul contravenţiilor
„În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât regimul juridic al contravenţiilor este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 pentru a evita situaţia ivită în contextul în care regimul contravenţiilor stabilit în baza Ordonanţei 1/1999 a fost declarat neconstituţional”, a declarat Ionel Dancă.
Masca de protecție, obligatorie pe durata stării de alertă
„Pe durata stării de alertă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, a mai precizat Dancă.
Instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi, obligate să organizeze programe decalate pentru salariaţi
„O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat – în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii”, a spus Dancă. Acest proiect mai prevede că instituţiile şi autorităţile pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.
În domeniul muncii şi protecţiei sociale, proiectul prevede că valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
Măsuri și în ceea ce privește activitatea de educaţie, cercetare
„În ceea ce priveşte activitatea de educaţie, cercetare, pe perioada stării de alertă, începând cu data intrării în vigoare a acestui proiect de lege şi până la eliminarea restricţiilor instituite de către autorităţile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ în mediul online, iar acolo unde nu este posibil acest lucru autorităţile au obligaţia de a asigura resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucţiunile ministrului Educaţiei şi Cercetării. În baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării se vor institui măsuri pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile de învăţământ în scopul finalizării anului şcolar 2019-2020, precum şi pentru pregătirea anului şcolar 2020-2021, în mod special în ceea ce priveşte activităţile pentru susţinerea examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale, în perioada 2 iunie – 12 iunie 2020„, a mai completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Este permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop
„În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă, se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale cu câteva excepţii în cazul cărora sunt permise astfel de activităţi, respectiv vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Este, de asemenea, permisă activitatea desfăşurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului”, a mai explicat Ionel Dancă.
Șeful Cancelariei prim-ministrului a subliniat că acest proiect de lege vizează protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice.
Proiectul de lege poate fi consultat integral AICI.