Aproape 90 la sută din probele prelevate de la persoane suspecte de COVID-19 și prelucrate în laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița au avut rezultate negative, potrivit informațiilor comunicate, joi, de autoritățile județene.
În perioada 22 aprilie – 13 mai, în laboratorul de biologie moleculară RT-PCR al Spitalului Județean de Urgență Bistrița au fost efectuate 1.355 de teste. Dintre acestea, 1.147 au fost negative, 117 pozitive și 91 incerte.
![](https://www.ziardebistrita.ro/wp-content/uploads/2020/05/97461846_3022021157851411_1150329174016131072_n.jpg)
În plus, în laboratorul SJU Bistrița se lucrează acum în două ture, iar capacitatea de testare va crește, asta pentru că unității medicale i-au fost alocate fonduri pentru a achiziționa încă un extractor automat. Este vorba despre suma de 535.000 de lei, alocată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
De asemenea, la nivel județean, teste COVID-19 se efectuează și în laboratorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. În acest laborator, până la data de 9 mai, au fost efectuate 624 de teste, din care 546 negative, 70 pozitive și 8 neconcludente.
În Bistrița-Năsăud au fost confirmate 280 de cazuri de COVID-19, circa 60 la sută dintre persoane diagnosticate cu această boală fiind declarate vindecate. Totodată, în județ au fost înregistrate și 21 de decese.