Zeci de parfumuri, despre care polițiștii bistrițeni bănuiesc că ar fi contrafăcute, au fost confiscate de la un tânăr din județul Galați care încerca să le vândă.
”La data de 15 mai, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale l-au depistat în flagrant pe un tânăr în vârstă de 18 ani, din Brăhășești, județul Galați, în timp ce oferea spre vânzare parfumuri care poartă reprezentări grafice ce indicau mărci notorii identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că produsele sunt susceptibile a fi contrafăcute. Astfel, 50 de parfumuri, în valoare de 1250 lei, au fost confiscate de polițiștii de la Serviciul de Investigare a criminalității Economice.
În cauză a fost întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.