Bărbatul în vârstă de 60 de ani din Salva, care a fost accidentat de o mașină în timp ce se afla pe o bancă din fața casei, a decedat după aproximativ o săptămână de agonie.
Bărbatul și două femei, una de 64 de ani și alta de 27 de ani – însărcinată, au fost accidentați de o mașina scăpată de sub control, care a lovit un alt autoturism ce era parcat pe marginea drumului. Cel din urmă a fost proiectat în poarta unei locuințe, unde se aflau cele 3 persoane care se stăteau pe o bancă.
În urma accidentului, toate cele 3 persoane au ajuns la spital. Cel mai grav rănit a fost bărbatul, acesta fiind găsit de echipajele medicale în stop cardiorespirator. A fost resuscitat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Bărbatul era în comă, prezentând fractură de coloană vertebrală. El a rămas internat la Secția ATI-Neurochirurgie, fiind intubat și sedat, însă rănile suferite au fost puternice, iar organismul pacientului nu a mai rezistat, bărbatul decedând.
Decesul a fost înregistrat ieri, la mai bine de o săptămână de la producerea accidentului, acesta având loc pe data de 10 mai.
Celelalte două femei implicate în accident sunt bine, ele fiind externate din spital.
Ziar de Bistrița a relatat despre acest teribil accident: