1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat este valoarea indicată de aparatul etilotest în cazul unui bărbat din Livezile. Acesta a fost oprit în trafic de polițiști.
”La data de 20 mai, în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Livezile care conducea un autoturism. Acesta a fost oprit pe drumul național 17, în localitatea Unirea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, a fost sancționat pentru nerespectarea Legii 55/2020.